Cel mai controversat cuplu, care s-a întâlnit în emisiunea „Mireasa”, continuă să își țină fanii cu sufletul la gură. Relația dintre Andra și David Stancu este una tumultoasă, iar după ce a fost anunțat divorțul a urmat împăcarea. Acum cei doi au planuri mari de viitor.
În urmă cu doar câteva luni, fanii cuplului au fost luați prin surprindere atunci când Andra a anunțat divorțul. La momentul respectiv, tânără nu mai dădea nicio șansă relației, însă la doar câteva zile a urmat și împăcare, iar de atunci pare că problemele din cuplu au dispărut. (CITEȘTE ȘI: SFÂRȘIT DE POVESTE PENTRU ANDRA ȘI DAVID STANCU DE LA MIREASA! LA DOUĂ LUNI DE LA CĂSĂTORIE A FOST ANUNȚAT DIVORȚUL. „AM ÎNCERCAT CÂT S-A PUTUT”)
Acum, cei doi au planuri mari împreună și își doresc să devină o familie ca la carte. Se gândesc la o casă împreună, la un copil, însă până acolo mai au de tras puțin. Andra și David sunt puși pe treabă și privesc cu optimism spre viitor.
„Suntem bine amândoi, nu am mai vorbit despre divorț după cele întâmplate. Ne mai certăm dar ne calmăm repede, asta contează. Oricum noi ne mai certam și în cadrul competiției, așa este relația noastră. Momentan nu ne dorim copii. Peste câțiva ani o să se întâmple și asta, momentan prioritar este să ne punem pe picioare profesional și financiar.
Acum David s-a angajat la o firma auto, iar eu am fost la un interviu pentru un post de secretară la o scoală de șoferi și aștept un răspuns. Sper să fie afirmativ și să încep și eu cât mai repede munca. În ceea ce privește achiziționarea unei noi locuințe, ne gândim, dar nu acum. Tot peste câțiva pentru că trebuie să strângem banii de care avem nevoie, nu este ușor. Însă, încetul cu încetul le vom face pe toate”, a declarat Andra Stancu, potrivit playtech.ro.
În urmă cu doar câteva luni, Andra le spunea tuturor că s-a săturat să fie singura care încearcă să facă lucrurile să funcționeze. Aceasta îi reproșa lui David că este distant și că au uitat că într-o relație există două persoane. Însă, se pare că David a recepționat mesajul, iar acum lucrurile au revenit la normal.
„Bună seara, tuturor! Îmi pare rău că am ajuns să spun asta, dar asta e… am încercat cât s-a putut, dar nu pot trage doar eu de o căsnicie, căsnicia este construită din 2, și dacă ambii nu trag pentru același scop, căsnicia se pierde.Asta s-a întâmplat și în cazul nostru, cuplul DA așa cum mulți ne știți, de la emisiunea Mireasa.
După doar două luni și jumătate, aproape trei de la ieșirea din casa Mireasa, astăzi a luat sfârșit. Mulțumesc pentru toată susținerea și pentru toate mesajele frumoase pe care le primesc din partea voastră chiar și după ieșirea din casa Mireasa”, a declarat Andra Stancu, pe contul său de Instagram, în urmă cu doar câteva luni.